Arsenal va găzdui pe Bayern Muenchen în șaisprezecimile Ligii Campionilor pentru al doilea an consecutiv. Tunarii aproape că au fost înfrânți în remiza precedentă în baza golurilor din deplasare, însă este de necontestat faptul că Bayern a fost echipa mai bună, în special în prima manșă, în care aceștia au produs o victorie dominantă de 3-1. Campionii actuali se întorc în Emirates ca favoriți clari pentru runda următoare, iar Arsenal va trebui să ofere totul pe teren pentru a stăpâni mașina de victorii a lui Pep Guardiola.
Echipa lui Arsene Wenger vine după o victorie virbrantă din FA Cup împotriva celor de la Liverpool, în care câțiva jucători cheie au fost lăsați să se odihnească, pe când Bayern s-a pregătit de meci cu încă o victorie convingătoare, de această dată împotriva luptătorilor cu retrogradarea, Freiburg. Ambele echipe vor avea parte de absențe remarcabile. Londonezilor le va lipsi Aaron Ramsey și Theo Walcott, în timp ce Mikel Arteta este suspendat. Germanilor le va lipsi Frank Ribery, Xherdan Shaqiri, Holger Badstuber și Daniel van Buyten, însă cu toate acestea revenirea lui Bastian Schweinsteiger este un stimulent la momentul potrivit pentru timpul rămas în acest sezon.
Analiștii din fotbal precum și specialiștii în pariuri pe fotbal nu oferă pentru Arsenal prea multe șanse de avansare, și cine i-ar putea învinui? Pep Guardiola a moștenit o echipă victorioasă și a făcut-o și mai bună. Cu talent din belșug și opțiuni la dispoziție, spaniolul este determinat să aducă și mai multă glorie europeană. Pe de altă parte, pe când Arsenal se bucură de un sezon decent, va intra într-o perioadă crucială a campaniei cu o echipă mai mică și obosită. Reluctanța inexplicabilă din ianuarie a lui Arsene Wenger de a adăuga câțiva jucători l-ar putea costa scump. Arsenal va păși în acest meci ca fiind echipa cu șanse mai mici de câștig, iar o eventuală înfrângere nu va dezamăgi fanii. Concentrarea ar trebui să fie axată pe Cupa FA Cup și pe Ligă, în care există șanse reale să sfârșească cu trofeul.
Ce ține de cât de bine va reuși meciul de miercuri, nu cred că vom vedea vreo strategie surpriză din partea lui Wenger, pe când Guardiola cu siguranță va ascunde ceva trucuri sub mânecă. Cheia pentru Arsenal este să nu cedeze un gol timpuriu, și să lase spațiu pentru Bayern să se expună. E mai ușor de zis decât de făcut, însă Tunarii trebuie să joace un meci strâns și precis, dacă vor să meargă în a doua etapă cu șansa de a se califica. Presupun că Bayern va prelua controlul asupra meciului și se va impune.
Ar fi practic imposibil ca Arsenal să păstreze meciul fără gol primit, totuși îmi place să cred că aceștia de asemenea vor înscrie. Optând pentru o victorie directă Bayern ar putea fi puțin riscant, însă piața golurilor oferă o mulțime de oportunități. Ca ambele echipe să înscrie este estimat la cote de 1.70 cu Bet365, în timp ce pentru peste 2.5 goluri este apreciat cu cote de 1.66 la aceeași casă de pariuri. Personal, voi opta pentru ca ambele echipe să înscrie și voi paria 7 unități pe acest rezultat.
Formatul echipei: Arsenal Londra
[team1]
Formatul echipei: Bayern Munich
[team2]
Predicția finală pentru meci:
Ambele echipe să înscrie cu cote de 1.70 de la bet365